Corul de copii al Parohiei Ortodoxe Broșteni la Târgul Național de Carte si Revistă religioasă, Sibiu, 2013.

Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.

            Sfantul Mare Mucenic Dimitrie este cinstit pe data de 26 octombrie. A trait in timpul imparatilor Diocletian (284-305) si Maximian (286-305). Din viata sa, inscrisa in Sinaxare, aflam ca a fost fiul prefectului din Tesalonic. Datorita calitatilor sale, este numit dupa moartea tatalui sau, guvernator al Tesalonicului. Tinand seama de faptul ca Dimitrie nu a ascuns ca este crestin, a fost intemnitat. In vremea aceea, crestinii erau trimisi ca pedeapsa, sa lupte cu gladiatorii. In aceste lupte, crestinii erau victime sigure. Potrivit traditiei, Nestor - un tanar crestin, cere binecuvantarea de la Sfantul Dimitrie sa-l omoare pe Lie, gladiatorul favorit al imparatului, pentru a pune capat luptelor sangeroase. Dimitrie il va insemna cu semnul sfintei cruci pe frunte si ii va spune: "Du-te si pe Lie il vei birui, iar pe Hristos Il vei marturisi". Prin rugaciunele Sfantului Dimitrie, Nestor reuseste sa-l strapunga cu lancea pe Lie. La finalul acestei lupte, imparatul Maximian porunceste ca lui Nestor sa i se taie capul, iar Dimitrie sa fie strapuns cu sulitele. Din trupul lui Dimitrie, nu a curs sange, ci mir tamaduitor de boli.

             Conform cercetarilor, Sfantul Dimitrie a fost martirizat la Sirmium (Sremska Mitrovita, in Serbia), iar moastele sale au fost aduse in Tesalonic, la 26 octombrie 413. Biserica actuala in care se afla moastele Sfantului Mucenic Dimitrie a fost construita la putin timp de la incendiul bisericii ridicate de guvernatorul Leontie, din anii 626-634. A fost transformata in moschee in anul 1493 si redata cultului crestin in 1912.

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie in iconografie.

             In primele reprezentari, Sfantul Mucenic Dimitrie nu apare ca fiind militar, ci intr-un costum civil care apartinea clasei senatoriale. Amintim ca in anul 2000, David Woods a lansat o ipoteza legata de cultul Sfantului Dimitrie, in care sustine ca acest cult s-a dezvoltat prin mutarea moastelor mucenicilor militari Chelidonius si Emeterius, din Spania la Tesalonic. Guvernatorul Leontie va primi vindecare in urma sarutarii acestor moaste, in anul 413. Dorind sa afle cui apartin moastele, David Woods precizeaza ca s-a interpretat gresit inscriptia de la locul moastelor. S-a citit Demeterius in loc de Emeterius. Aceasta ipoteza, ar putea fi un raspuns la reprezentarea iconografica a Sfantului Dimitrie in chip de militar.

             Pe o gravura in fildes din secolul al X-lea intalnita in Constantinopol, Sfantul Dimitrie este reprezentat ca soldat de infanterie. Insa, o icoana din secolul al XI-lea din Sinai il arata ca fiind civil.

             O alta icoana din Sinai, datand din perioada cruciadelor, pictata in a doua jumatate a secolului al XII-lea, il infatiseaza pe Sfantul Dimitrie alaturi de Sfantul Gheorghe. Cei doi sunt reprezentati calare, Sfantul Dimitrie pe un cal negru, iar Sfantul Gheorghe pe un cal alb. In timp ce Sfantul Gheorghe este reprezentat impungand cu sulita un balaur, Sfantul Dimitrie este infatisat invingandu-l pe gladiatorul Lie. Avand in vedere ca Sfantul Dimitrie l-a invins pe Lie prin rugaciune, nu direct in lupta, aceasta reprezentare face trimitere la razboiul nevazut. In icoanele recente, mai ales din Grecia, in spatele Sfantului Dimitrie apare in fundal, Turnul Alb din Salonic.

Originea numelui Dimitrie.

             Originea numelui Dimitrie e greceasca si aminteste de vechea zeita Demeter. Crestinismul a impus numele masculin Demetrios, explicat uneori ca simplificare a lui demometer, "maica poporului” (demos = popor; meter = mama), pronuntat in neogreaca dimomitir. La noi, pe langa numele barbatesti Dumitru, Dimitrie (cu prescurtari ca Mitrea, Mitru, Mitu, Dima si diminutive ca Mitrus, Mitrut, Mitrel, Mitrica, Mitus, Mitel, Mitica, iar uneori Mitty, sub influenta occidentala), exista si numele femeiesc Dumitra (de unde Mita si alte forme diminutivate).

Troparul Sfantului Dimitrie.

             Mare aparator te-a aflat intru primejdii lumea, purtatorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe pagani. Deci, precum mandria lui Lie ai surpat si la lupta indraznet pe Nestor l-ai facut, asa Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeul roaga-L sa ne daruiasca noua mare mila.

Dragostea, biruitoarea fricii.

             O expresie des folosita pentru a defini bunul caracter al cuiva este cea de “om cu frica de Dumnezeu”. Eu as înlocui aceasta sintagma cu o alta, mult mai fireasca: “om cu dragoste de Dumnezeu”. De ce sa alegem mereu frica în raportul nostru spiritual cu Dumnezeu? Poti cladi oare ceva trainic atâta timp cât ai frica în oase? Într-o religie crestina care pune pe primul loc dragostea si iubirea de aproape, nu ar trebui ca teama sa fie o virtute.

             Un fariseu l-a întrebat pe Iisus: “Învatatorule, care este cea mai mare porunca din Lege?” Iisus i-a raspuns: “Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu toata puterea ta”. O spune si Apostolul Pavel: “Si acum ramân acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea” (I Corinteni 13, 3). De asemenea, Sfântul Antonie cel Mare face o afirmatie carora multora dintre propovaduitorii fricii le-ar putea parea îndrazneata: “Eu nu ma mai tem de Dumnezeu, ci Îl iubesc pe El. Ca dragostea scoate afara frica”. Da, dragostea te scoate din robie, dragostea te scoate din mlastina dezamagirii, a pierderii încrederii de sine, a sentimentului ca ai un rost pe acest pamânt.

             Din pacate, multi vad credinta în Dumnezeu ca pe o sclavie, ca pe un raport dintre un rob umil, temator si un stapân lesne mânuitor de bici. Or, nu, nu sentimentul fricii, al permanentei umilinte, al asteptarii pedepsei trebuie sa fie cel care sa ne guverneze viata si relatia noastra cu Dumnezeu! Caci nimic bun nu a nascut frica, niciodata. Roadele ei sunt doar suferinta, revolta, lacrimile, ura. Iarba nu poate creste în întunericul unei perpetue penitente, ci la lumina si caldura unui soare iubitor.

             Acolo unde este teama, apar si nesiguranta, neîncrederea, vinovatia, adica exact slabiciunile de care se foloseste diavolul pentru a eroda taria credintei în Dumnezeu. Pe când iubirea croieste în jurul nostru platosa de netrecut a sperantei si bucuriei, a linistii si încrederii. “Daca iubeste cineva pe Dumnezeu, acela se grabeste sa faca cele placute ale Lui. De vom iubi pe Dumnezeu cu adevarat, vom lepada patimile prin însasi aceasta iubire. Iar iubirea fata de El consta în a pretui pe El mai mult decât lumea si sufletul mai mult decât trupul”, spunea Sfântul Maxim Marturisitorul.

             Cum noi ne hranim cu dragostea celor din jur, asa si Dumnezeu asteapta de la noi privirea limpede, sufletul curat, linistea sufletului. Iar toate acestea nu pot fi desavârsite decât printr-o nemarginita dragoste de El. Caci din dragoste am fost facuti, din dragoste am fost mântuiti prin sacrificiul lui Iisus si tot din dragoste vom renaste mereu, ca fii buni si iubiti ai lui Dumnezeu.

Crucea - forme și semnificații

         Crucea este simbolul de capatai al crestinismului, reprezentind patima, moartea si invierea Domnului. Indentificata dintru inceput ca fiind „semnul Fiului Omului“ (Matei 24, 30), crucea arata calea urmarii lui Hristos (imitatio Christi). Toti martirii au ochii atintiti asupra lui Iisus, Care „a suferit crucea“, marturisind ca nu exista experienta a imparatiei lui Dumnezeu fara cruce. Pentru Sf. Ignatie, Biserica isi are radacina in lemnul crucii, crestinii fiind ramurile ei. Sf. Maxim Marturisitorul spunea ca toate creaturile, prin insasi finalitatea existentei lor, „se cer dupa Cruce“. In pietatea ortodoxa, venerarea Sfintei Cruci este nedespartita de lauda Invierii: „Crucii Tale ne inchinam, Hristoase, si Sfanta Invierea Ta o laudam si o marim“. In luna septembrie, cu prilejul praznicului Inaltarii Sfintei Cruci, magazinul ilustrat Lumea credintei si-a propus sa va prezinte pe scurt, o data cu semnificatiile generice ale crucii, principalele tipuri de cruci consemnate de traditie.

Crucea - Vechi simbol cosmic, dar si instrument de supliciu.

             Crucea este un vechi simbol cosmic (mult anterior aparitiei crestinismului) care reprezenta soarele si armonia contrariilor. Punctul de intretaiere a bratelor ei simboliza centrul universului. Cele 4 brate indicau cele 4 puncte cardinale. „Cruce“ vine de la cuvantul latin crux,-ucis. Termenii stauros (in greaca) si crux(in latina) inseamnau insa numai stalpul vertical (crux simplex) de lemn, pe care multi condamnati la moarte erau rastigniti. „Cuvantul grec pentru cruce,stavros, insemna in sens propriu tot un stalp vertical sau un element al unui gard, de care se putea atarna vreun lucru oarecare, sau care se putea folosi pentru a imprejmui o bucata de pamant. (...) Si la romani termenul crux (din care deriva cuvantul «cruce») pare sa fi avut la origine sensul de stalp vertical“ (The Imperial Bible Dictionary). Romanii au preluat metoda executiei pe cruce de la cartaginezi.

             Inca din antichitate existau mai multe tipuri de cruci. Romanii se foloseau de trei feluri de cruci: crux comissa, denumita si crucea Sfantului Antoniu, avea forma literei T; crux immissa, sau crucea latina veche, avea 4 brate (+); crux decussata, sau crucea Sfantului Andrei, avea forma literei X. Mantuitorul a fost rastignit pe o crux immissa. Acest fapt apare si in Sf. Scriptura, unde Matei (27, 37), Marcu (15, 26), Luca (23, 38) si Ioan (19, 19) pomenesc despre titlul pironit deasupra capului lui Hristos (redat iconografic cu initialele I.N.R.I. - Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor).

Crucea - Simbol crestin al mantuirii.

             Crestinismul a prefacut crucea dintr-un instrument de tortura, aducator de moarte, intr-un obiect sfant, datator de viata.  Inchinandu-se Jertfei si Invierii Domnului, crestinii au facut analogia intre forma crucii si pozitia de rugaciune cu bratele intinse, iar stravechiul simbol al victoriei soarelui asupra fortelor intunericului a devenit semn al mantuirii si al biruintei intru Hristos, „Soarele Dreptatii“. Cinstirea Sfintei Cruci a capatat o pondere deosebita mai ales dupa ce Imparateasa Elena, mama Imparatului Constantin cel Mare, a descoperit la Ierusalim lemnul crucii de pe Golgota (la anul 326), iar Constantin insusi adoptase deja crucea ca emblema pentru steagurile si monezile sale, dupa ce la anul 312, cand il infruntase pe rivalul sau Maxentiu, semnul crucii i se aratase pe cer, ca fagada de biruinta (In hoc signo vinces, „Intru acest semn vei invinge“). El a ridicat in inima Romei o cruce impunatoare (prototipul troitelor de mai tarziu).

             Sinodul al saptelea ecumenic (Niceea, 787) a stabilit definitiv ca modul de cinstire al Sfintei Cruci este asemenea cu cinstirea Sfintelor Icoane, ea reprezentand semnul distinctiv si plin de putere al credintei si evlaviei crestine. Bisericile crestine traditionale sunt construite in forma de cruce si poarta crucea in varf, ca semn distinctiv si sfintitor. Semnul crucii se regaseste si in stemele multor tari. Credinciosii obisnuiesc sa poarte crucea la gat, iar mormintele crestine sunt marcate cu cruci. Canonul prevede ca orice fel de cruce sa fie sfintita inainte de a i se da o destinatie sau alta.

Peste 400 de forme de cruci.

             Se cunosc circa 400 de forme de cruci, dintre care urmatoarele 3 sunt cele mai raspandite:

-Crucea Tau, in forma de T (litera greaca Tau), forma cea mai veche, cu origini in Orientul pagan. 

-Crucea latina/catolica (crux immissa), cu 4 brate inegale:  (stalpul vertical mai lung). Este forma cea mai raspandita la ora actuala.

-Crucea greaca/ortodoxa, cu 4 brate egale: + (totodata simbolul actual al Crucii Rosii).

             In afara de tipurile mentionate mai sus, de o raspandire mai larga se mai bucura:
-Crucea slava/ruseasca (cu 6 brate laterale, cele de la baza fiind inclinate),
-Crucea celtica (cu un cerc in mijloc), Crucea Sfantului Andrei (in forma de X),
-Crucea papala (cu 6 brate laterale, cele din mijloc fiind mai lungi),
-Crucea trilobata (cu extremitatile in forma de trefla),
-Crucea sagitata (cu extremitatilre in forma de sageti), sau crucile unor vechi ordine cavaleresti, precum Crucea de Malta (cu bratele egale si extremitatile mult latite).
-Svastica (vechi simbol pagan) este si ea un fel de cruce (crux gammata).

-Crucifixul - crucea mobila, de obicei manuala, pe care e infatisat Iisus rastignit - a aparut cam prin sec. 10, cunoscand si varianta Crucifixului complex (unde Iisus este reprezentat  alaturi de ingeri, de Sfanta Nascatoare de Dumnezeu si de Sfantul Apostol Ioan).

  

Maica Domnului - Maica Vietii

             "Adormirea" este termenul pe care Biserica il foloseste atunci cand vorbeste de sfarsitul vietii pamantesti al unei persoane. "Adormirea" este un cuvant care are intelesul de stare din care te poti trezi. El nu-ti da posibilitatea sa vorbesti de trecere in nefiinta, cum adeseori gresit se vorbeste despre o persoana decedata. Cuvantul "adormire" implica miscarea de la o stare la alta, de la un mod de existenta la alt mod de existenta. Hristos ii va darui acestui cuvant, intelesul pe care il asociaza cu invierea. Cand El ajunge in casa lui Iair, a carui fiica, de numai 12 ani, de abia murise, spune: "Nu plangeti; n-a murit, ci doarme" (Luca 8,52).

             Sfarsitul pamantesc al Sfintei Maria este cunoscut sub denumirea de Adormirea Maicii Domnului. Si e firesc sa fie cunoscut sub acest chip. Fecioara Maria fiind Maica Celui ce a biruit moartea, nu ramane in moarte, ci se ridica mai presus de ea prin puterea Fiului ei. Dupa cum mormantul Domnului a ramas gol, tot astfel ramane si mormantul Maicii Sale. Cele doua morminte ramase goale ne vestesc ca si mormintele noastre vor ramane goale, ca nu vor fi locuri de veci.

             Din acest motiv si Apostolul, invatand despre invierea trupurilor nu spune: se ingroapa, ci "se seamana". "Se seamana trupul intru necinste, inviaza intru slava; se seamana intru slabiciune, inviaza intru putere; se seamana trup firesc, inviaza trup duhovnicesc" (I Cor. 15, 42-44).

             Maica Domnului este singura persoana dintre sfintii Bisericii Ortodoxe care are o randuiala liturgica a punerii in mormant, asemanatoare cu cea a Mantuitorului. Credinciosii care participa la Slujba Vecerniei Adormirii Maicii Domnului canta imnuri precum Prohodul si Binecuvantarile Maicii Domnului, iar Epitaful Maicii Domnului este purtat in procesiune imprejurul locasului de cult, precum este purtat cel al Mantuitorului in Vinerea Mare. Aceasta randuiala nu are menirea de a pune un semn de egalitate intre ea si Hristos, ci de a arata inrudirea cu Fiul ei.

             Sfantul Andrei Criteanul arata ca aceasta Adormire a Maicii Domnului este vrednica de credinta, pentru ca dupa cum pantecele ei care a nascut nu s-a stricat, tot asa nici carnea celei ce a murit. Si dupa cum nasterea a ramas fara stricaciune, asa si mormantul fara putreziciune. Iar Sfantul Ioan Damaschin ne vesteste ca trebuia ca celei ce a pazit fecioria nevatamata intru nastere sa-i fie pazit nevatamat si trupul dupa moarte.

             De vreme ce Maica Domnului a parasit mormantul, ea trebuie cautata printre cei vii. Asta inseamna ca trebuie sa-i vorbim si sa cautam sa ne intalnim cat mai des cu ea. O putem intalni in icoane, in slujbe, in rugaciuni etc. Dar bucuria cea mai mare e cand ne intalnim cu ea ca Maica a noastra, ca unii ce am devenit frati ai lui Hristos si implicit fii ai ei.

Postul Adormirii Maicii Domnului

             Postul Adormirii Maicii Domnului incepe de obicei pe 1 august si are o durata de doua saptamani (1-15 august). Lasata secului pentru postul Adormirii Maicii Domnului se face pe data de 31 iulie. In cazul in care 31 iulie este in zi de miercuri sau vineri, se lasa sec in seara zilei de 30 iulie si postul incepe pe 31 iulie.

             In popor este cunoscut si sub denumirea de Postul Sfintei Marii sau Santamariei. Este un post care ii pregateste pe crestini pentru cele doua mari praznice din luna august: Schimbarea la Fata (6 august) si Adormirea Maicii Domnului (15 august).

             Originea acestui post a fost fixata in secolul al V lea cand s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului. La inceput durata postului Adormirii Maicii Domnului era diferita pentru crestini, cei din Antiohia posteau o zi, pe 6 august , in vreme ce la Ierusalim acest post tinea opt zile. Existau si crestini care posteau toata luna august, in vreme ce altii posteau in luna septembrie. Uniformizarea datei si a duratei postului a avut loc in sec. al XII-lea, la sinodul local din Constantinopol (1166), condus de patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis. Aici s-a stabilit ca acest post sa fie tinut incepand cu 1 august si sa se termine pe 15 august, ziua praznuirii Adormirii Maicii Domnului.

             Exista randuiala ca impreuna cu slujba Vecerniei sa se savarseasca in aceasta perioada a postului Adormirii Maicii Domnului si cele doua Paraclise ale Fecioarei Maria, iar in ajunul praznicului, Prohodul Maicii Domnului.

             Postul Adormirii Maicii Domnului inseamna infranare nu doar de la anumite alimente, ci de la tot ce ne desparte de Dumnezeu. Daca ne tinem departe de anumite mancaruri, sa ne tinem departe si de pacate. Sa nu ne intristam ca pierdem satisfactia pe care ne-o aduce hrana de "dulce", caci prin retinerea de la ea vom fi partasi unor daruri care ne fac mostenitori ai Imparatiei lui Dumnezeu.

             Daca in acest post se recomanda ajunare luni, miercuri si vineri pana la ora 15.00, ora de la care se poate consuma numai mancare uscata, iar daca marti si joi ni se cere sa mancam fara ulei, nu trebuie sa intelegem ca postul Adormirii Maicii Domnului dispretuieste trupul. Nu, acest post cauta sa-l mantuiasca impreuna cu sufletul.

             Sa nu ajungem la astfel de ganduri: "Maine ce voi mai gati?", "Astazi cu ce bani sa mai cumpar bucate de post?", caci nu diversificare alimentara si cheltuiala peste masura cere postul. Faceti din rugaciune mancare pentru vremea postului si veti vedea cat de hranitoare si de ieftina este adevarata mancare de post. Nu va indemn la o postire peste puterile dumneavoastra, ci doresc sa va atrag atentia ca postul are nevoie si de rugaciune. Fara ea, cele doua saptamani de post vor fi chinuitoare si vor parea ca nu mai au sfarsit.

             Post cu bucurie!

Sfintii Apostoli Petru si Pavel

Mareste imaginea.

             Sfintii Apostoli Petru si Pavel sunt sarbatoriti pe 29 iunie, dupa o perioada de post, care variaza ca durata, in functie de data Sfintelor Pastilor.

             Sfantul Apostol Petru - fiul lui Iona si fratele Apostolului Andrei, s-a nascut in Betsaida Galileei. Numele sau iudeu era Simon, insa Mantuitorul il va numi Chifa (piatra). Dupa o pescuire minunata pe lacul Ghenizaret, este chemat sa devina pescar de oameni. Marturiseste in numele apostolior dumnezeirea lui Hristos, dar se si leapada de Hristos cand El este prins spre a fi rastignit. Dupa Inaltarea Domnului, Petru ia cuvantul in adunarea ucenicilor si aleg ca apostol pe Matia in locul lui Iuda. In ziua Cincizecimii, dupa predica Sfantului Apostol Petru, se boteaza trei mii de persoane.

             Sfantul Apostol Petru a propovaduit in Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mica pana in Babilon si in ultima parte a vietii, la Roma. Sfantul Petru a murit rastignit pe cruce, cu capul in jos, in anul 67, pe 29 iunie.

            Sfantul Apostol Pavel era originar din Tarsul Ciliciei, din neamul Veniamin. Sfantul Pavel a fost elevul invatatului Gamaliel. Pavel locuia in Tars si lupta impotriva crestinilor. Sfantul Apostol Pavel a participat la uciderea arhidiaconului Stefan. Pe calea Damascului i se arata Hristos intr-o lumina orbitoare si il mustra: "Saule, Saule de ce ma prigonesti?”. Se converteste si primeste botezul de la Anania, episcopul Damascului. Sfantul Apostol Pavel a pornit in trei mari calatorii misionare si a scris 14 epistole care se gasesc in Sfanta Scriptura. A fost decapitat din porunca imparatului Nero, in anul 67.

             Din cauza faptului ca Sfintii Apostoli Petru si Pavel au fost in temnita pentru ca L-au marturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, au devenit ocrotitori ai sistemului penitenciar din Romania. Ei sunt ocrotitori ai celor lipsiti de libertate si din cauza faptului ca cei ajunsi in penitenciare sunt persoane care au gresit fata de Dumnezeu, precum au gresit si ei: Petru S-a lepadat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe crestini.