Sfinții Trei Ierarhi

             Sfintii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur sunt praznuiti pe 30 ianuarie. Desi Biserica i-a pomenit separat in luna ianuarie, pe Sfantul Vasile - 1 ianuarie, pe Sfantul Grigorie - 25 ianuarie si pe Sfantul Ioan Gura de Aur pe 27 ianuarie, ei sunt praznuiti impreuna pe 30 ianuarie. Motivul? Pentru a le descoperi crestinilor ca nu este unul ma...i mare decat altul. Mentionam ca in vechime, aparusera neintelegeri intre crestini pe tema - cine este mai mare ca teolog dintre cei trei ierarhi. Dupa cativa ani de la declansarea neintelegerilor, cei trei sfinti au inceput sa i se arate unul cate unul, episcopului Evhaitelor, Sfantului Ioan Mauropous. In cele din urma, in anul 1084, intr-o vedenie, Sfantului Ioan Mauropos i-au aparut cei trei sfinti impreuna si i-au grait:

            "Dupa cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem si nici o vrajba nu este intre noi. Fiecare din noi, la timpul sau, indemnati de Duhul Sfant, am scris invataturi pentru mantuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfant, asa am invatat. Nu este intre noi unul intai si altul al doilea. De chemi pe unul, vin si ceilalti doi. Drept aceea, sculandu-te, porunceste, celor ce se invrajbesc, sa nu se mai certe pentru noi. Ca nevointa noastra, cat am fost in viata si dupa moarte, a fost sa impacam pe oameni si sa aducem in lume pace si unire. Impreuneaza-ne, dar, facandu-ne praznic la cate trei intr-o singura zi, si instiinteaza cu aceasta pe crestini, ca noi in fata lui Dumnezeu, una suntem."In urma acestei vedenii, Sfantul Ioan a ales ziua de 30 ianuarie pentru praznuirea comuna a celor Trei Ierarhi.

            Sarbatoarea Sfintilor Trei Ierarhi este o sarbatoare a comuniunii. Ea ne descopera ca dupa cum in Sfanta Treime deosebirea dintre Tatal, Fiul si Sfantul Duh nu duce la dezbinare si nici unitatea lor la depersonalizare, tot astfel nici noi, ca persoane diferite, nu suntem chemati sa traim separat unii de altii sau sa ne ridicam unii impotriva altora, ci sa traim dupa modelul Sfintei Treimi - unul in celalalt.

            Sfantul Vasile cel Mare, episcop al Cezareii Capadociei, s-a nascut in jurul anului 329. A studiat cu retori si filosofi celebri in Cezareea Palestinei, Constantinopol si Atena. Avea o statura inalta, era slab si negricios la fata, cu o barba mare, neagra. Parintii spun ca nu a avut timp sa se inalbeasca pentru ca a trait numai cincizeci de ani. Ne-a lasat in biserica o Sfanta Liturghie care se serbeaza de 10 ori pe an: in primele cinci duminici ale Postului Mare, in Joia Patimilor, in ajunul Sfintelor Pasti, al Craciunului si Bobotezei, si pe 1 ianuarie, ziua de pomenire a Sfantului Vasile. Cu exceptia unor rugaciuni, ritualul este acelasi cu al Liturghiei Sfantului Ioan Gura de Aur.

            A facut incursiuni in Mesopotamia, Siria, Palestina si Egipt pentru a cunoaste modul in care vietuiau calugarii in singuratate. El i-a adunat pe acestia in locuri organizate, stabilind si o randuiala pentru acest mod de vietuire. In anul 358 pune temelia primei comunitati de obste, pe malul raului Isis, langa Neocezareea. Aici redacteaza impreuna cu Sfantul Grigorie Filocalia, o colectie de texte din scrierile lui Origen. Tot acum, concepe Regulile monahale mari si mici. In Cezareea Capadociei a infiintat institutii de asistenta sociala cunoscute sub numele de Vasiliade, cum ar fi: azile, case pentru reeducarea fetelor decazute, spitale pentru leprosi etc. Sfantul Vasile cel Mare a luptat impotriva celor care negau dumnezeirea lui Hristos si a celor care tagaduiau dumnezeirea Sfantului Duh. A trecut la cele vesnice pe 1 ianuarie, in anul 379.

            Sfantul Grigorie de Nazianz (Teologul) s-a nascut in jurul anului 330, in Arianz, langa Capadocia. Primele studii le-a facut in familie. In Capadocia studiaza gramatica pana la varsta de 12 ani, iar intre 350-358 este prezent pentru studii la Atena. A fost hirotonit preot de tatal sau si episcop de catre Sfantul Vasile cel Mare. Legase o prietenie atat de stransa cu Sfantul Vasile cel Mare, incat se spunea despre ei ca "sunt doua trupuri, insa un singur suflet". Sfantul Grigorie de Nazianz era de statura mijlocie si avea un ochi bolnav, din cauza unei lovituri venita de la arieni (cei care negau dumnezeirea lui Hristos), cand vorbea in Constantinopol despre Sfanta Treime. Numele de "Teologul" il primeste dupa sustinerea celor cinci Cuvantari teologice in anul 380, la Constantinopol, in Biserica 'Invierii'. Sfantul Grigorie de Nazianz a prezidat cel de-al II-lea Sinod ecumenic din anul 381.

            Sfantul Grigorie Teologul cere spre batranete de la imparatul Teodosie cel Mare sa traiasca retras, in liniste: "Si eu, imparate, o singura favoare cer puterii tale care face daruri marete. Nu cer aur, nu tablite multicolore, nu acoperaminte pentru masa de taina, nu sa primesc o inalta demnitate pentru neamul meu sau sa stau aproape de tine, cel preabun… Un singur lucru cer sa mi se dea: sa stau putin departe de invidie. Doresc sa cinstesc scaunul, dar de departe. Am obosit sa fiu urat de toti, chiar si de prieteni, pentru ca nu pot privi spre altceva, decat spre Dumnezeu". In aceasta retragere scrie ceea ce impartasise credinciosilor in biserica. S-a spus despre el ca mai intai a citit, apoi a vorbit si abia apoi a scris. A trecut la cele vesnice pe 25 ianuarie in anul 389/390.

            Sfantul Ioan Gura de Aur sau Ioan Hrisostom s-a nascut la Antiohia, in jurul anului 354. A ramas orfan de tata din copilarie. Dupa moartea mamei sale, prin anul 374, Ioan se retrage in muntii din apropiere, devenind monah sub ascultarea unui batran sihastru sirian. Dupa patru ani petrecuti langa acest sihastru, se retrage vreme de doi ani intr-o pestera. Este hirotonit diacon in anul 381, de catre episcopul Meletie, si preot in anul 386, de catre episcopul Flavian, urmasul lui Meletie. Vreme de doisprezece ani, predica in Antiohia in fiecare duminica si sarbatoare, iar in post, chiar in fiecare zi, luptand impotriva paganismul, maniheismul, gnosticismul, arianismul si iudaismul. In anul 397 este numit arhiepiscop al Constantinopolului. A predicat si a scris un numar impresionant de comentarii la Sfanta Scriptura. A infiintat institutii de ajutoare a bolnavilor, saracilor si oamenilor in varsta, primind numele de "ambasadorul saracilor". In timpul Sfantului Ioan Gura de Aur nu exista un formular fix, asa cum exista in prezent, pentru savarsirea Sfintei Liturghii. Sfantul Ioan a adunat intr-un formular actele cultice si rugaciunile si a dat nastere Liturghiei care ii poarta numele si care este cel mai des folosita.

            Se crede ca in vremea cand era diacon a scris cel mai cutremurator tratat despre preotie. Este conceput in sase carti, sub forma unui dialog. Redam cateva randuri din acest tratat: "Cand preotul invoca Sfantul Duh si savarseste jertfa cea prea infricosata, cand el sta in continua atingere cu Stapanul obstesc al tuturor, spune-mi, in ce rang il vom aseza? Cata curatie si cata evlavie vom cere de la el? Gandeste-te, ce maini trebuie sa fie acelea care savarsesc aceste lucruri, ce limba trebuie sa fie aceea care rosteste acele cuvinte? Cat de curat si de sfant trebuie sa fie sufletul care primeste un asa de mare Duh? In acele momente, ingerii asista pe preot si intreaga ceata a puterilor ceresti striga cu voce tare, iar locul din jurul jertfelnicului se umple spre cinstea Celui Ce sta asezat" (Despre preotie, cartea VI, 4). Sfantul Ioan Gura de Aur a trecut la cele vesnice pe 14 septembrie 407, zicand: "Slava lui Dumnezeu pentru toate!".

            Prin hotararea luata la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfintii Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai institutiilor de invatamant teologic ortodox din intreaga lume.

 

 

Înhumare versus incinerare

              Pentru ca ne-am instrainat de Biserica nu mai vedem nicio diferenta majora intre incinerare si inhumare. Ne spunem ca de vreme ce trupul a ajuns sa fie lipsit de viata nu mai conteaza daca il reducem la cenusa sau daca il depunem in pamant. Mai mult, ne spunem ca e mai ieftin sa fii incinerat, rudele economisesc timp si ramai in memoria prietenilor viu, niciodata cu un chip in descompunere. Nu mai vorbim de faptul ca uneori se poate intampla ca ...incinerarea sa fie dorinta celui decedat si in astfel de cazuri ea trebuie implinita, ca semn al dragostei pe care i-o purtam.

              Nu ne mai intereseaza invatatura Bisericii si cerem ca ea sa se adapteze noilor cerinte. Cerem ca ea sa priveasca incinerarea asa cum priveste inhumarea. Preotul sa fie un prestator de servicii si nu un pastrator si propovaduitor al adevarului revelat. Dorim ca la piciorul Sfintei Mese din Sfantul Altar sa nu se mai aseze parti din osemintele sfintilor, ci putina cenusa sfanta. Si daca tot luptam pentru a pune un semn de egalitate intre inhumare si incinerare sa stergem din Scriptura cuvintele "se seamana trup intru stricaciune, inviaza intru nestricaciune" (I Cor. XV, 42).

              Biserica binecuvinteaza inhumarea si nu incinerarea pentru ca vede in cel decedat un adormit. Ii numeste pe cei trecuti in viata de dincolo "adormiti”, termen care are intelesul de stare din care te poti trezi. Ea nu vorbeste de trecere intr-o stare de nefiinta, ci de trecere dintr-un mod de existenta in alt mod de existenta. Cand Mantuitorul ajunge in casa lui Iair, a carui fiica, de numai 12 ani, de abia murise, spune: "Nu plangeti; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52). Din acest motiv ea nu poate binecuvanta incinerarea. Daca ar face acest lucru ar insemna sa fie de acord sa il arda pe acela despre care are sentimentul ca doarme.

              Punerea in mormant este expresia iubirii si a pretuirii fata de cel decedat. In cultura seculara se evita cat se poate de mult contactul vizual cu cel decedat. Dorinta de a fi inhumat sau incinerat sta in stransa legatura cu atitudinea noastra fata de moarte. Daca dorim sa uitam de ea, este firesc sa eliminam orice legatura cu ea sau care aminteste de ea si sa preferam incinerarea. Cu ajutorul ei, moartea trece sub tacere.

             Biserica cere sa fim inhumati din respect fata de trupul omenesc, chemat impreuna cu sufletul sa fie partas vietii dumnezeiesti. Pierdem din vedere ca trupul acesta omenesc este atat de important pentru Dumnezeu, incat Fiul Sau Si l-a facut propriu pentru vesnicie. Respectul pe care Biserica il are fata de trup chiar si dupa trecerea la cele vesnice se poate observa si din faptul ca este privegheat trei zile si trei nopti si asezat la slujba de inmormantare in mijlocul bisericii, nu in pridvor sau in afara ei.

              Ar fi minunat daca am intelege ca "porunca dumnezeiasca de a nu ucide are referinta si fata de trup. Nimic din ce este omul n-avem voie sa ucidem. Precum n-avem voie sa ucidem sufletul, asa n-avem voie sa distrugem trupul, ci sa lasam legea naturala sa-si urmeze cursul ei dupa plecarea sufletului" dupa cum afirma parintele Dumitru Staniloae.

              Au aparut o multime de articole pe tema ca Biserica Ortodoxa este invechita, obtuza, de vreme ce nu e capabila sa iasa din tiparele Traditiei si sa oficieze slujba celui incinerat. Acestora le vestesc ca Biserica nu isi impune credinta si ritualurile ei celor straini de ea. Si nici nu este datoare sa transforme o optiune dupa bunul plac intr-un act bisericesc.

Sfințirea caselor de Bobotează.

 

             Incepand cu primele zile ale anului civil, slujitorii sfintelor altare merg si sfintesc casele oamenilor prin stropire cu apa sfintita si vestesc Botezul lui Hristos. Sfintirea caselor credinciosilor se face prin stropirea cu aghiasma mare in ajunul Bobotezei si prin slujba sfestaniei ce se savarseste la mutarea in casa noua si care se repeta in fiecare an sau chiar mai des, atunci cand lucrarea raului se face simtita in vreun fel in casa.

            Omul este solidar cu tot ceea ce il inconjoara. Pacatele, faradelegile omului intineaza spatiul in care acesta le savarseste. Dimpotriva, curatenia vietii lui sfinteste mediul care-l inconjoara. Nu este intamplator faptul ca in popor s-a pastrat zicala: "Omul sfinteste locul".  Apa sfintita de preot poarta in ea puterea curatitoare si sfintitoare a harului dumnezeiesc. Cand face sfintirea apei, preotul se roaga ca: "apa aceasta sa se sfinteasca cu puterea, cu lucrarea si cu pogorarea Sfantului Duh", "pentru ca sa se pogoare peste ea lucrarea cea curatitoare a Treimii celei mai presus de fire", "pentru ca sa fie tamaduitoare sufletelor si trupurilor si izgonitoare a toata puterea cea potrivnica" si pentru ca "prin gustarea si stropirea cu apa sfintita sa ne trimita Dumnezeu binecuvantarea Sa, care spala intinaciunea patimilor".

            Termenul "aghiasma" vine de cuvantul grecesc "aghiasmos", care isi are originea in cuvantul "aghios"(sfant). "Aghiasmos" se poate traduce si ca slujba de sfintire, dar si ca apa sfintita. Astfel, atunci cand spunem "voi face o aghiasma", intelegem slujba, iar cand spunem "voi bea un pic de aghiasma", ne referim la apa sfintita. Exista si o alta explicatie in legatura cu originea cuvantului "aghiasma". S-a spus ca el vine de la "iazma". In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", este indicat ca si in DLR, cu etimologie ne­cunoscuta. Se cere o explicatie in legatura cu sensul cuvantului iasma-iazma, de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", contrar sensului originar de "apa sfintita". Explicatia este urmatoarea: atunci cand preotul sfinteste apa, la sfarsit, canta troparul: "Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau". Cand se canta troparul, preotul stropeste pe credinciosi in cele patru puncte cardinale cu apa sfintita, spre alungarea "celui potrivnic", adica a celui rau, a celui urat, care este naluca, ve­denie rea, satana. De la actiunea stropirii cu apa sfintita si rostirea cantarii ei, s-a retinut in popor scopul urmarit prin aiasma - aiazma - iazma, de a alunga "aratarea urata si rea", adica duhul cel rau, satana. E bine sa stim ca harul lui Dumnezeu vine acolo unde este chemat. Asa ca nu putem pune un semn de egalitate intre apa nesfintita si aghiasma. Nici in cadrul Sfintei Liturghii, harul lui Dumnezeu nu se pogoara peste toata painea care este in biserica, pentru a o preface in Trupul Domnului, ci doar asupra darurilor pregatite special pentru aceasta. Harul lui Dumnezeu se pogoara in timpul slujbei de sfintire a apei doar peste apa pregatita din timp pentru acest lucru si nu peste toata apa care exista in alte locuri. Iata de ce e bine ca omul sa-si deschida casa atunci cand preotul vine sa le sfinteasca, pentru ca sfintirea casei vecinului nu inseamna si sfintirea propriei case.