marți, 21 mai 2013

Sfinții Împărați Constantin și Elena



            Biserica Ortodoxa ii praznuieste pe 21 mai pe Sfintii Imparati Constantin si mama sa, Elena. Constantin cel Mare s-a nascut in orasul Naissus (Nis, Serbia) in jurul anului 274. A devenit suveran al intregului Imperiu Roman dupa invingerea lui Maxentiu si a lui Liciniu. Potrivit marturiilor lui Eusebiu si Lactantiu, in ajunul luptei cu Maxentiu, Constantin a vazut pe cer ziua, in amiaza mare, o cruce luminoasa deasupra soarelui cu inscriptia: "in hoc signo vinces" (prin acest semn vei birui).

            Noaptea, in timpul somnului, i se descopera Hristos, cerandu-i sa puna semnul sfintei cruci pe steagurile soldatilor. Dand ascultare poruncii primite in vis, iese biruitor in lupta cu Maxentiu. Pe Arcul de Triumf al lui Constantin, care se pastreaza la Roma, se afla inscriptia: "instinctu divinitatis" = "prin inspiratie divina", ce descopera cum a fost castigata victoria asupra lui Maxentiu.

             Cea mai insemnata realizare a imparatului Constantin a fost Edictul de la Milano (313), prin care crestinismul ajunge sa fie recunoscut de stat. Insa, el va deveni religie de stat in timpul lui Teodosie cel Mare (379-395).

             Dupa edictul din 313, imparatul scuteste Biserica de impozite, ii acorda dreptul de a primi donatii si le da episcopilor dreptul sa judece pe cei ce nu doreau sa fie judecati dupa legile statului. Va inlatura din legile penale pedepsele contrare spiritului crestinismului, precum: rastignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul rosu).

             Imparatul Constantin a convocat primul Sinod ecumenic la Niceea (325), unde dupa lungi dezbateri, invatatura lui Arie a fost condamnata si s-a adoptat formula ca Fiul lui Dumnezeu este de o fiinta cu Tatal si deci, din veci cu El. La sinod au fost alcatuite si primele 7 articole ale Simbolului de credinta (Crezul), a fost fixata data Pastilor (prima duminica dupa luna plina, dupa echinoctiul de primavara) si s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericeasca.

             Sfantul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de catre episcopul Eusebiu de Nicomidia. A murit la scurt timp (337) in Nicomidia si a fost inmormantat in biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol, ctitorita de el.

Imparateasa Elena.

             Flavia Iulia Helena s-a nascut in provincia Bitinia. In anul 293, generalul roman Constantiu Chlorus, la indemnul imparatului Diocletian, divorteaza de imparateasa Elena. Aceasta nu se recasatoreste, ci traieste departe de atentia publica, dar aproape de fiul sau. A reusit sa descopere pe dealul Golgotei crucea pe care a fost rastignit Hristos. Potrivit traditiei, in urma sapaturilor s-au gasit trei cruci. Pentru a se identifica crucea pe care a fost rastignit Hristos, au atins cele trei cruci de un mort. Acesta a inviat in momentul in care a fost atins de Crucea Domnului. Pe 14 septembrie 326, episcopul Macarie I al Ierusalimului a luat crucea si a inaltat-o in fata multimii. Ziua de 14 septembrie a devenit sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci in calendarul crestin.

             Imparateasa Elena a zidit Biserica Sfantului Mormant, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret si multe alte sfinte locasuri.

Semnificatia numelor Constantin si Elena.

             Numele Constantin este de origine latina si vine de la constans, constantis ("constant", "ferm").

             Elena - Stravechiul nume Helene este explicat de unii prin gr. helane ("torta", "faclie", dar si "foc sacru", la sarbatorile numite Heleneia, dedicate zeitei Artemis), iar de altii prin gr. hele ("lumina arzatoare a soarelui").

            La multi ani tuturor celor care poarta aceste nume!

joi, 16 mai 2013

Ce este raiul?

              
             Raiul nu este ceva ce a existat. El nu tine doar de trecut. Este adevarat ca el a fost inchis dupa caderea lui Adam si a Evei in pacat, dar Mantuitorul prin venirea Sa in lume l-a deschis. Daca raiul ar fi ramas inchis, nu i-ar mai fi spus talharului pe cruce: "Astazi vei fi cu mine in rai". Astfel, raiul este locuit si ne asteapta si pe noi sa ne impartasim de bucuriile din el.
             Fiecare din noi il poarta in sine pe Adam cel izgonit din rai pentru neinfranare si neascultare de Dumnezeu. Daca ne vom preocupa sa-l crestem pe acest Adam in noi, nu vom putea deveni partasi raiului, dupa cum nici Adam dupa caderea sa in pacat nu a mai ramas locuitor al raiului. Si nu vom cunoaste ce este raiul. Dar daca vom urma lui Hristos, El ne va ajuta sa ne ridicam din starea cazuta a lui Adam la starea la care El a ridicat firea omeneasca pe care a asumat-o si vom afla ce inseamna raiul.

             Adevarata cunoastere a raiului nu este cea intelectuala, ci cea izvorata din unirea cu Hristos. Iar daca Sfantul Apostol Pavel nu a fost in stare sa-si aminteasca daca a fost in trup sau in afara lui atunci cand a fost rapit pana la al treilea cer si daca a auzit graiuri pe care nu i s-a ingaduit sa le graiasca (2 Cor. 12, 3-5), intelegem de aici cat de greu este sa vorbim despre rai.

             Nu mi-am propus sa dau definitii la intrebarea "Ce este raiul?". Mi-am dorit sa atrag atentia ca raspunsul nu trebuie sa-l aflam din carti, ci din lupta pentru dobandirea lui. E adevarat ca toti crestinii isi doresc raiul, dar foarte putini lupta pentru dobandirea lui. Din acest motiv atunci cand vorbesc despre rai o fac intr-un mod teoretic, lipsit de viata, caci o fac din perspectiva omului izgonit din rai.

             Daca ne consideram neputinciosi si credem ca nu putem mosteni raiul, sa ne amintim neincetat ca Mantuitorul a venit pentru cei slabi. Parintii Patericului au o vorba: "Da vointa si ia putere". Putere de a rabda necazurile si de a te impotrivi vrajmasului.

             Nu va multumiti cu raspunsurile altora la intrebarea "Ce este raiul?". Ele nu potolesc setea sufletului, dupa cum niciun izvor pictat nu potoleste setea trupeasca.

             Sa va daruiasca Dumnezeu putere ca raiul sa devina casa in care veti locui vesnic.

vineri, 3 mai 2013

Sfânta şi Marea zi de Vineri




             După ce Domnul a fost vândut de pri­etenul şi ucenicul Lui cu treizeci de arginţi, a fost dus mai întâi la Ana arhiereul. Acesta L-a trimis Ia Caiafa, care L-a scuipat şi L-a lovit peste faţă; şi pe când îşi bătea joc şi râdea de El, a auzit spunându-I-se: «Profeţeşte-ne, cine Te-a lovit!». Acolo au venit şi doi martori mincinoşi care au mărturisit că Hristos a spus: «Stricaţi Templul acesta şi în trei zile îl voi ridica!», precum şi că este Fiul Iui Dumnezeu. Arhiereul şi-a rupt hainele neputând suferi aşa-numita de el hulă. Când s-a făcut ziuă L-au dus în pretoriu Ia Pilat, «şi ei n-au intrat, spune Scriptura, ca să nu se spurce, ci să poată mânca Pastile».

             Pilat a ieşit afară şi i-a întrebat: Care este vina Lui? Şi pentru că n-a găsit nici o vină Lui, L-a trimis la Caiafa; iar acesta L-a trimis din nou la Pilat, căci şi Pilat se pornise spre uciderea Lui. Pilat a spus: «Luaţi-L voi şi răstigniţi-L şi după legea voastră judecaţi-L»." Ei au spus iarăşi: «Nouă nu ne este îngăduit să omoram pe nimeni». Prin aceste cuvinte au aţâţat pe Pilat ca să-L răstignească. Pilat L-a întrebat pe Hristos dacă este împăratul iudeilor. EI a mărturisit că este, dar este împărat veşnic: «împărăţia Mea, a spus El, nu este din lumea aceasta!». Pilat, voind să-L libereze, le-a spus mai întâi că nu-I găseşte nici o vină deosebită, apoi le-a propus să libereze pe unul dintre cei închişi. Iudeilor însă le-a fost mai drag Varava decât Iisus. în sfârşit Pilat L-a dat iudeilor, după ce mai întâi L-a biciuit pe Iisus. Este apoi dat soldaţilor, îmbrăcat cu hlamidă roşie, încu­nunat cu cunună de spini, şi în mâini I-au pus trestie. A fost batjocorit de soldaţi care-I spuneau: «Bucură-te, împăratul iudeilor!».

            Mai trăiau încă; dar când au venit la lisus şi L-au văzut că murise, s-au oprit de a le mai sfărâma. Unul dintre ostaşi, ca să facă plăcere iudeilor nerecunoscători, a întins suliţa şi L-a împuns pe Hristos în coasta dreaptă şi îndată a ieşit sânge şi apă; apă, pentru ca să se vadă că era om, sânge, pen­tru ca să se vadă că era mai presus de om. Sau altă explicaţie: sânge din pricina împărtăşirii cu dumnezeieştile sfinţenii, iar apă din pricina botezului. Aceasta a văzut-o Ioan şi a mărturisit-o, şi adevărată este mărturia lui.

            El a fost de faţă la toate şi le-a văzut şi ceea ce a văzut a scris. Căci dacă ar fi minţit, n-ar fi scris şi cele care par că sunt spre necinstirea învăţătorului. Se spune că Ioan fiind de faţă atunci a strâns din coasta curgătoare de viaţă într-un vas preasfântul şi dumnezeiescul Sânge. După ce s-au să­vârşit aceste fapte mai presus de fire, pe înserate, Iosif din Arimateea, ucenic al Lui care se ascunsese ca şi ceilalţi, s-a dus cu îndrăzneală la Pilat, pe care-1 cunoştea, şi i-a cerut trupul lui lisus. Pilat i-a îngăduit să-L ia, iar Iosif, pogorându-L de pe Cruce, L-a dat jos cu multă evlavie. Pe când se lăsa noaptea, a venit Nicodim, aducând un amestec preparat de multă vreme din smir­nă şi aloe. L-a înfăşurat în giulgiuri, după cum obişnuiau să facă iudeii, şi L-au în­gropat în apropiere în mormântul săpat în piatră al lui Iosif, unde nu mai fusese îngropat nimeni înainte.

            S-a făcut aşa, ca nu cumva să se creadă că altul a înviat, atunci când a înviat Hristos. Evanghelistul a amintit de amestecul de aloe şi smirnă; aceste mirodenii aveau însuşirea de a lipi; şi s-a întrebuinţat amestecul de smirnă şi aloe ca să nu se creadă că a fost furat atunci când vor vedea giulgiurile şi mahrama lăsate în mormânt. într-adevăr, cum ar fi fost cu putinţă furtul, o dată ce smirna şi aloea nu mai lăsau să se dezlipească giulgiurile de trup. deoarece se făceau una cu trupul, ca şi cam s-ar fi născut o dată cu el? Toate aceste fapte minunate s-au întâmplat Vineri. Pen­tru aceasta purtătorii de Dumnezeu Părinţi m rânduit ca Vineri să se facă pomenire de toate acestea cu zdrobire de inimă şi cu iţă.

            Trebuie să se ştie că Domnul a fost răstig­nit în ziua a şasea a săptămânii, adică Vineri, pentru motivul că la creaţie omul a fost făcut în ziua a şasea. A fost răstignit în ceasul al şaselea din zi, pentru că în acest ceas, după cum se spune, şi Adam şi-a întins mâinile, şi a luat fructul din pomul oprit şi a murit. Pentru aceasta trebuia să fie recreat omul în acelaşi ceas în care a fost zdrobit. A fost răstignit în grădină, pentru că şi Adam a călcat porunca în grădina raiului. Băutura amară pe care a gustat-o Hristos preîn-chipuia gustarea Iui Adam.

            Loviturile cu palmele arătau slobozirea noastră. Scuipa-rea şi purtarea necinstită cu El arătau cin­stirea noastră. Cununa cu spini, îndepăr­tarea blestemului, hlamida de purpură, îmbrăcămintea împărătească, în locul hai­nelor de piele. Piroanele, desăvârşita ne­mişcare a păcatului nostru. Crucea, pomul cel din rai. Coasta împunsă preînchipuia coasta lui Adam din care a fost făcută Eva, prin care a venit călcarea poruncii. Suliţa arată că îndepărtează de Ia mine sabia cea de foc. Apa din coastă este icoana botezului. Sângele şi trestia ne arată că Hristos ne-a dăruit, scriind cu litere roşii, vechea patrie. Se spune că în locul în care a fost răstignit Hristos, se afla căpăţâna lui Adam.

            Pricina pentru care locul în care a fost răstignit Domnul se numeşte locul Căpăţânii este aceasta: pe vremea potopului, căpăţâna lui Adam a fost scoasă afară din pământ şi co­linda de colo-colo despuiată de carne şi stingheră; era o vedenie îngrozitoare pentru cei care o vedeau. Solomon, din respect pen­tru strămoş, împreună cu toată oastea, a acoperit-o cu foarte multe pietre. De asta a şi fost numit de atunci locul acela: «pardosit cu pietre». Unii sfinţi aleşi spun, pe temeiul predaniei, că şi Adam a fost îngropat acolo de un înger. Aşadar, acolo unde era stârvul, acolo s-a aşezat vulturul Hristos, veşnicul împărat. Noul Adam a tămăduit prin lemn pe vechiul Adam, ce căzuse prin lemn.

Prin milostivirea Ta cea mai presus de fire, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.

joi, 2 mai 2013

Spălarea picioarelor în iconografie




             In spalarea picioarelor, unii comentatori biblici au vazut simbolul pocaintei, care curata de pacate pe cei renascuti prin baia Botezului. Acest simbolism nu-i aratat in Evanghelie. De aceea ramanem la semnificatia pe care i-o da chiar Mantuitorului, in cuvintele adresate mai apoi Apostolilor. Sfantul Chiril al Alexandriei spune: „Domnul nostru Iisus Hristos, dandu-le pilda de smerita cugetare ucenicilor Sai si, prin ei, celor de pe intreg pamantul, nu spune simplu: „Precum v-am spalat Eu picioarele, sunteti datori sa faceti aceasta si voi", ci explica mai intai marirea Sa, si, aratandu-le stralucirea firii Lui proprii, rusineaza pe iubitorul de slava desarta. "Caci voi, zice, Ma numiti pe Mine invatatorul si Domnul, si bine ziceti, caci sunt.” Iar mai apoi ne indeamna pe toti sa Ii urmam intru smerenie, supunere si dragoste.
             Parintele Dumitru Staniloae spune: „Evanghelistul prezinta in versetele din fruntea acestui paragraf paradoxul dintre puterea dumnezeiasca pe care o avea Hristos, ca Unul ce S-a nascut din Tatal si Care, dupa ce Sa nascut om, Se va sui si cu trupul la cer, si smerenia pe care o arata spaland picioarele ucenicilor. Numai afirmand intai puterea dumnezeiasca a lui Hristos, Evanghelistul poate pune in relief uimitoarea smerenie a lui Hristos.
             Ipostasul dumnezeiesc insusi Se smereste pana la a spala picioarele ucenicilor. Cand cel ce face aceasta e un om simplu, smerenia nu e cine stie cat de mare. In aceasta se vadeste si valoarea pe care o da Dumnezeu oamenilor de bunavoie, aratandu-ne prin aceasta adevarata Lui marime spirituala, sau modul in care trebuie sa ne inaltam si noi spre ea. Aceasta pilda le-o da Hristos in preajma patimilor, ca sa le arate si prin aceasta cat de mare este iubirea Lui fata de ei, primind sa Se rastigneasca pentru ei.”
             Spalarea picioarelor de la Cina cea de Taina este o pilda de dragoste si un indemn dumnezeiesc la smerenie, servire si iubire de aproapele. Ea nu are numai valoarea unei curatiri legale, exterioare, ci simbolizeaza curatenia sufletelor. Totodata, ea este menita sa realizeze intre crestini atmosfera frateasca si spiritul de jertfa care sa ridice in demnitate firea omeneasca, sa topeasca vrajmasiile si sa inmulteasca in lume dragostea de aproapele si binefacerea.
             Spalarea picioarelor ucenicilor de catre Hristos insoteste asezarea la Cina cea de Taina si incheie, ca o lectie, discutia pentru intaietate amintita de Sfantul Apostol Luca: „Si s-a iscat intre ei si neintelegere: cine dintre ei se pare ca e mai mare? Iar El le-a zis: Regii neamurilor domnesc peste ele si se numesc binefacatori. Dar intre voi sa nu fie astfel, ci cel mai mare dintre voi sa fie ca cel mai tanar, si capetenia ca acela care slujeste. Caci cine este mai mare: cel care sta la masa, sau cel care slujeste? Oare, nu cel ce sta la masa? Iar Eu, in mijlocul vostru, sunt ca unul ce slujeste.” (Luca 22, 24-27)
             Scena spalarii picioarelor este prezentata de Sfantul Apostol Ioan ca un semn de desavarsita iubire din partea Mantuitorului pentru ucenicii Sai: „Iar mai inainte de sarbatoarea Pastelui, stiind Iisus ca I-a venit ceasul ca sa se mute din lumea aceasta la Tatal, a aratat ca iubind pe ai Sai, care erau din lume pana in sfarsit i-a iubit; Si facandu-se Cina, si diavolul punand in inima lui Iuda fiul lui Simon Iscarioteanul, ca sa-l vanda, Iisus, stiind ca Tatal I-a dat Lui toate in maini si ca de la Dumnezeu a iesit si la Dumnezeu merge, S-a sculat de la Cina, S-a dezbracat de haine si, luand un stergar, S-a incins cu el. Dupa aceea a turnat apa in vasul de spalat si a inceput sa spele picioarele ucenicilor si sa le stearga cu stergarul cu care era incins.
            A venit deci la Simon Petru. Acesta I-a zis: Doamne, oare Tu sa-mi speli mie picioarele? A raspuns Iisus si i-a zis: Ceea ce fac Eu, tu nu stii acum, dar vei intelege dupa aceasta. Petru I-a zis: Nu-mi vei spala picioarele in veac. Iisus i-a raspuns: Daca nu te voi spala, nu ai parte de Mine. Zis-a Simon Petru Lui: Doamne, spala-mi nu numai picioarele mele, ci si mainile si capul. Iisus i-a zis: Cel ce a facut baie n-are nevoie sa-i fie spalate decat picioarele, caci este curat tot. Si voi sunteti curati, insa nu toti. Ca stia pe cel ce avea sa-L vanda; de aceea a zis: Nu toti sunteti curati.
            Dupa ce le-a spalat picioarele si Si-a luat hainele, S-a asezat iar la masa si le-a zis: Intelegeti ce v-am facut Eu? Voi Ma numiti pe Mine: Invatatorul si Domnul, si bine ziceti, caci sunt. Deci daca Eu, Domnul si Invatatorul, v-am spalat voua picioarele, si voi sunteti datori sa ca sa spalati picioarele unii altora; Ca v-am dat voua pilda, ca, precum v-am facut Eu voua, sa faceti si voi. Adevarat, zic voua: Nu este sluga mai mare decat stapanul sau, nici solul mai mare decat cel ce l-a trimis pe el.” (Ioan 13, 2-16). Impotrivirea lui Petru este pripita si necugetata, prin aceasta aratandu-ni-se ca el n-a inteles talcul spalarii picioarelor si n-a simtit intristarea de pe chipul Mantuitorului in timp ce ucenicii se certau pentru intaietate. Intentia lui Petru nu-i rea in sine, dar ea-l poate desparti de Domnul, daca se traduce printr-un gest de nesupunere fata de voia Lui cea dumnezeiasca. De aceea Mantuitorul ii spune, mai intai, ca ceea ce nu intelege acum, va pricepe mai tarziu si apoi, cand vede ca inca refuza a i se spala picioarele, il ameninta zicand: "de nu te spal, n-ai parte cu Mine". Acum, Petru, intelege ca fara ascultare desavarsita, comuniunea cu Hristos este cu neputinta. Inca se practica spalarea picioarelor, ca urmare a indemnului lui Hristos, de a face si noi intocmai. In multe parti, spalarea picioarelor face parte din ritualul slujbelor bisericesti din Sfanta si Marea Joi, in Saptamana Patimilor. In unele tari, dregatorii de altadata spalau atunci picioarele saracilor, iar episcopii pe ale preotilor, diaconilor si credinciosilor. Astazi, obiceiul se mai tine doar in unele manastiri.
             Cu toate acestea, tot crestinul este chemat sa spele picioarele aproapelui sau. De dimineata si pana seara, putem si trebuie sa spalam picioarele celor de langa noi. Sa nu ne ridicam deasupra lor, ci sa ingenunchiem la picioarele lor, spre a le imbratisa talpile. Sa nu aruncam cu noroi in pacatele lor, ci sa le spalam cu dragostea noastra. Sa nu ne vedem conducatori, cu slujitori. Sa nu poruncim, ci sa mangaiem. Spalarea picioarelor celor de langa noi este manifestarea dragostei celei urmatoare a lui Hristos.

Sfânta și Marea Joi


             In Sfanta si Marea Joi, dumnezeiestii Parinti care au randuit pe toate bine, urmand predaniilor dumnezeiestilor Apostoli si Sfintelor Evanghelii, ne-au predat sa praznuim patru lucruri: sfanta spalare a picioarelor, Cina cea de taina, adica predarea infricosatoarelor Taine, rugaciunea cea mai presus de fire din Ghetsimani si vanzarea Domnului.
- Dupa evenimentele pe care le-am pomenit in primele trei zile din Saptamana Sfintelor Patimiri, am ajuns sa ne gandim si la cele petrecute si in Joia premergatoare patimirilor Domnului, si ne-am bucurat de toate cele ce au randuit Parintii cei duhovnicesti sa fie pomenite in Biserica si de catre toti credinciosii. Ne-am oprit cu bucuria de a intelege maretia Domnului Hristos, Cel ce Dumnezeu fiind, a spalat picioarele ucenicilor Sai. Ne-am minunat de Dumnezeu Cel ce spala picioarele omului si care a randuit ca si noi sa facem la fel. Pentru ca a zis apoi: “Voi ma numiti pe mine Invatatorul si Domnul si bine ziceti caci sunt. Deci daca Eu Domnul si Invatatorul v-am spalat voua picioarele voastre, si voi sunteti datori sa va spalati picioarele unii altora, pilda v-am dat voua ca si voi sa faceti la fel” (In. 13, 14). Este o porunca a Mantuitorului ca sa fim unii fata de altii cinstitori, de a ne smeri unii in fata altora, de a fi curatitori ai fratilor nostri. Pentru ca duhovniceste asta inseamna si la asta suntem chemati de catre Domnul Hristos.
             Am pomenit apoi Cina cea de taina, ultima cina pe care a avut-o Domnul Hristos impreuna cu ucenicii sai inainte de Sfintele Sale Patimiri, cand a randuit ca cele ce le-a facut El atunci, acolo, sa se faca in continuare spre pomenirea Lui, caci luand paine in sfintele, preacuratele si fara prihana mainile sale a sfintit, a binecuvantat, a frant si a dat ucenicilor sai, zicand: “Luati, mancati, acesta este trupul Meu care se frange pentru voi spre iertarea pacatelor. Asemenea si paharul dupa cina zicand: Beti dintru acesta toti, acesta este sangele Meu al legii celei noi care pentru voi si pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor” (Mt. 26, 26-27). In Sfanta Evanghelie de la Luca si in Epistola I catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel se afirma ca Domnul Hristos dupa ce a spus aceste cuvinte a randuit: “Aceasta sa faceti intru pomenirea Mea” (Lc. 22, 19; I Cor. 11, 25), si aceasta o facem si noi la fiecare Sfanta Liturghie, cand ne aducem aminte de aceasta porunca mantuitoare si de toate cele ce s-au facut pentru noi: de cruce, de groapa, de invierea cea de a treia zi, de suirea la cer si de sederea de-a dreapta Tatalui, si de cea de-a doua slavita iarasi venire, aducem cinstitele daruri si le oferim Mantuitorului, si le oferim lui Dumnezeu in general, zicand: “Ale Tale dintru ale Tale, Tie aducem de toate si pentru toate”. Acestea le facem la fiecare Sfanta Liturghie, dar le pomenim in chip deosebit in Joia cea Mare, cand pomenim Cina cea de taina in pomenirea cea de peste an. Am facut si aceasta in Joia cea Mare.
             Noi pomenim si am pomenit in Joia cea Mare si rugaciunea din gradina Ghetsimani, cand Domnul Hristos L-a rugat pe Tatal ceresc sa treaca paharul suferintelor de la El daca este cu putinta si a precizat ca vrea sa implineasca voia Parintelui ceresc, pentru ca a zis: “Nu voia Mea, ci voia Ta sa se implineasca” (Mt. 26, 39). Este rugaciunea de care pomenesc sfintii evanghelisti si pe care o pomenim si noi in Joia cea Mare, si la care e bine sa ne gandim si noi, si ne gandim de fapt, si cand putem sa ne oprim la acest eveniment minunat si pentru noi datator de orientare, in sensul ca si rugaciunea noastra trebuie sa fie o rugaciune cat mai adanca, o rugaciune totala. Mai pomenim si prinderea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, arestarea lui in gradina Ghetsimani, cand Iuda l-a sarutat si i-a zis” “Bucura-te, Invatatorule” (Mt. 26, 49), si cand cei care au venit impreuna cu el l-au prins pe Domnul Hristos si l-au dus la judecata lor, si l-au dus sa-l chinuiasca. In fata Sfantului Potir cu dumnezeiestile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cerestile si de viata facatoarele Taine ale lui Hristos, noi spunem Mantuitorului: “Nu-ti voi da sarutare ca Iuda, nu voi spune Taina Ta vrajmasilor Tai; ci, ca talharul marturisindu-ma, strig Tie: Pomeneste-ma, Doamne, intru imparatia Ta”.
             In aceasta Joi minunata si vrednica de tinut minte, Sfanta noastra Biserica ne conduce sa vorbim cu Mantuitorul si sa zicem:
“Cand maritii ucenici, la spalarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rau credincios, cu iubire de argint bolnavindu-se, s-a intunecat si judecatorilor celor fara de lege pe Tine, Judecatorul cel drept, Te-a dat. Vezi, iubitorule de avutii, pe cel ce pentru aceasta spanzurare si-a agonisit; fugi de sufletul nesatios, cel ce a indraznit unele care acestea asupra Invatatorului. Cela ce esti spre toti bun, Doamne, marire Tie”.